Mariano Castro: Despre „acasă”, dorul de Buenos Aires și muzica din România
Mariano Castro este un pianist, chitarist, compozitor și orchestrator născut în Buenos Aires, Argentina, dar stabilit de mulți ani în România. Nominalizat la Premiile Latin Grammy alături de renumitul proiect „Narcotango”, artistul a străbătut lumea în zeci de turnee internaționale și a redefinit modul în care tango-ul tradițional se împletește cu jazz-ul, muzica electronică și orchestrele filarmonice.
Ai concertat în toate colțurile lumii, de la America de Sud până în Europa, dar ai ales România ca „acasă”. Ce a avut acest loc sau publicul de aici care te-a făcut să te îndrăgostești și să te stabilești la noi?
Mariano Castro: Din primele turnee în care am ajuns și în România, primul a fost în 2009. Mi-a plăcut foarte mult publicul și oamenii de aici și întotdeauna am fost primit foarte bine oriunde am mers în țară. În 2011, când am venit din nou într-un turneu prin Europa și am ajuns la București, am cunoscut-o pe soția mea și, din acel moment, am început să vin mai des, pentru că aveam și interese care nu erau doar profesionale 
În 2013 ne-am căsătorit și atunci am decis să ne stabilim în România. Până în acel moment ajunsesem deja să cunosc foarte bine țara și oamenii de aici, așa că adaptarea nu mi-a fost deloc dificilă. Apreciez foarte mult deschiderea publicului de aici față de muzica și cultura Americii Latine și, mai ales, prietenia pe care mi-au oferit-o atât de mulți oameni de când m-am stabilit în România.
Ai început studiul pianului și al chitarei încă din copilărie, la Buenos Aires. Îți mai aduci aminte care a fost prima piesă pe care ai învățat-o și ce visai pe atunci când te așezai la pian?
Mariano Castro: Uneori mi-ar plăcea să-mi amintesc mai bine ce voiam să cânt când eram copil. Nu aveam o piesă anume pe care voiam să o cânt, pur și simplu voiam să cânt. Am început cu flautul, la vârsta de șase ani, și așa am învățat să citesc muzică. După aceea, pentru că flautul mă făcea să hiperventilez, am trecut la chitară, instrument la care încă și astăzi cânt, iar apoi, foarte repede, am început și pianul. La Conservator – pe vremuri îi spuneam Conservator, astăzi se numește Universitate de Muzică – am studiat atât pianul, cât și chitara. Sincer, nu-mi amintesc exact care a fost prima piesă pe care am cântat-o la pian. Ceea ce visam era viața aceea de concertist: să fiu pe scenă, în fața publicului, în săli de concerte, și să cunosc acea putere pe care o avem noi, instrumentiștii și compozitorii, de a exprima sentimente și emoții fără cuvinte.
Tango-ul – dragoste la prima ascultare? Sau a existat un moment anume în care ai simțit că tangoul este genul care te reprezintă cel mai bine ca artist?
Mariano Castro: Nu a fost neapărat dragoste la prima ascultare. Pentru mine, muzica clasică a fost dragoste la prima ascultare, încă din copilărie, și de aceea mi-am îndreptat studiile în această direcție. În timp ce eram student la Conservator, în paralel cu repertoriul clasic – Bach, Mozart, Chopin etc. –, îmi plăcea să cânt și câteva tangouri, pe ascuns, fără să mă asculte nimeni, în special muzica lui Astor Piazzolla și Horacio Salgán. Este o muzică la fel de complexă și provocatoare ca muzica clasică, dar, în același timp, este în mod clar muzica ce reprezintă Buenos Aires, orașul în care m-am născut. Întotdeauna, inclusiv astăzi, am cântat și cânt stiluri foarte diferite, de la muzică clasică la tango, jazz sau rock. Îmi place foarte mult să explorez stiluri diferite. Dar, fiind „porteño” – așa se numește o persoană născută în Buenos Aires –, tangoul este cultura mea. Nu doar că mă reprezintă pe mine, ci reprezintă și locul de unde vin, cu toată istoria lui bogată, inclusiv cu imigranții europeni, precum cele două bunici ale mele, care au ajuns în Argentina. În plus, bunica mea a fost pianistă de tango în perioada de aur a tangoului și simt că am primit ceva de la ea în acest sens.
Tangoul argentinian nu este doar un gen muzical, ci o stare de spirit și o filosofie de viață. Cât din spiritul din Buenos Aires iei cu tine pe scenă de fiecare dată când te așezi la pian?
Mariano Castro: Nu sunt conștient cât din acest spirit port cu mine, dar spiritul Buenos Aires-ului este deja impregnat în mine și nu am cum să scap de el. De fapt, acest spirit apare și atunci când cânt alte stiluri muzicale, nu doar când cânt tango. Este ca atunci când vorbesc în limba română: vorbesc limba voastră, dar cu un accent puternic din Buenos Aires – atât s-a putut :)) M-am născut și am trăit 37 de ani în acest oraș cosmopolit, iar acest spirit a rămas în mine. Nu are cum să nu fie prezent de fiecare dată când fac muzică sau desfășor orice altă activitate. Este parte din mine, cu lucrurile bune și cu cele mai puțin bune. Trăiește în mine și nu are cum să nu fie prezent tot timpul.
Când ai ajuns în România, muzica a fost probabil cel mai rapid mod de comunicare. Cât de ușor ți-a fost să te conectezi cu muzicienii români la primele repetiții, înainte să stăpânești limba?
Mariano Castro: Da, clar a fost cel mai rapid mod de comunicare. Oricum, nu a fost ușor la început. Norocul este că, atunci când cineva cântă, multe situații se rezolvă de la sine, adică nu mai sunt necesare atât de multe explicații. Îmi amintesc că, la repetiția pentru primul concert simfonic pe care l-am avut în România, încă nu vorbeam bine și nici nu înțelegeam totul în limba română. Dirijorul, dragul meu prieten Radu Popa, a spus cu voce tare: „Haideți, facem de la măsura o sută treizeci și patru, hai și…” și a dat intrarea cu bagheta. Eu nu am înțeles absolut nimic. Atunci mi-am spus: „OK, trebuie să învăț bine limba română, inclusiv limbajul muzical și tehnic”, și i-am rugat pe toți colegii muzicieni să vorbească în română cu mine. Așa am învățat. Până la urmă, nu am făcut niciun curs de limba română. În ziua de azi, în aceeași situație, cu dirijori și muzicieni, nu numai că înțeleg totul, dar vin și eu cu bancuri de muzicieni.
Nominalizarea la Premiile Latin Grammy alături de „Narcotango” a fost o confirmare uriașă la nivel mondial. Ce a însemnat asta pentru tine ca artist?
Mariano Castro: A fost o recunoaștere uriașă, pentru că aceste nominalizări, dintre sutele de albume propuse, sunt alese de oameni din industria muzicală – muzicieni, jurnaliști, directori ai unor case de discuri sau ai unor studiouri de înregistrare importante, printre alții. Mai ales pentru că acest album, Limanueva – Narcotango, este un album destul de experimental și modern, în care sunt compozitor, pianist și interpret pe toate piesele. Și, tocmai pentru că este un album atât de modern și experimental, am ajuns în categoria „Cel mai bun album de tango”. Nu pot să spun că această nominalizare ne-a deschis uși, așa cum cred unii. Pentru mine, ea a venit ca o recunoaștere într-un moment foarte bun pentru trupă și pentru parcursul nostru artistic.
Ai creat proiecte impresionante în care aduci tangoul în fața marilor orchestre filarmonice. Cum reușești să păstrezi intimitatea, nostalgia și pasiunea tangoului atunci când ai în spate o orchestră de 60 de muzicieni?
Mariano Castro: Acest tip de proiect este considerat un proiect de tip „crossover”, adică o întâlnire între un stil precum tangoul și o lume rafinată și distinctă, cum este cea a unei orchestre filarmonice. De aceea, proiectul trebuie să conțină elemente din ambele lumi. Nu încerc să transmit ceva 100% tango argentinian, ci încerc să prezint această muzică frumoasă într-o formă „îmbrăcată de gală”, folosind multe elemente din muzica clasică și profitând de nivelul excelent al muzicienilor și dirijorilor pe care îi are România în domeniul muzicii clasice. Pentru mine a fost un vis împlinit. Când am ascultat pentru prima oară o orchestră simfonică aici, în România, mi-am spus: „Vreau să cânt cu ei.” Astăzi am mai multe proiecte de acest tip, nu numai cu tango, ci și cu jazz, muzică latino-americană, folclor, între altele. Am colaborat, de asemenea, ca orchestrator și dirijor cu trupe de rock cunoscute în România, precum Bosquito, Taxi sau Bere Gratis, în concertele lor simfonice. În ultimii zece ani am scris în România peste 200 de aranjamente orchestrale, majoritatea pentru proiectele în care apar și ca pianist, pentru că ador să cânt cu orchestrele filarmonice din țară. Cu multe dintre aceste orchestre am deja prieteni pe care am privilegiul să-i revăd în fiecare an.
Ai ajuns în România pentru prima dată în 2009, într-un turneu cu Narcotango. Îți mai amintești ce așteptări aveai înainte de a urca pe scenă și cum te-a primit publicul român la acel prim concert?
Mariano Castro: Da, îmi amintesc foarte bine. Era prima dată când veneam în această parte a Europei. Deja cântasem mult în țări precum Italia, Germania, Franța și Elveția, iar ceea ce a fost frumos la primul nostru concert în România a fost reacția publicului. Noi nu știam ce fel de public vom găsi aici. A fost un concert pentru aproximativ 2.000 de persoane și am fost surprinși să vedem că lumea ne știa piesele și era foarte entuziasmată. Ne simțeam ca și cum am fi fost în America Latină. Inclusiv la ultima piesă am invitat publicul să urce pe scenă și scena Amfiteatrului Eminescu din București s-a umplut de oameni care cântau și dansau împreună cu noi. Am stat doar trei zile și am plecat cu o senzație de fericire, cu mulți prieteni noi și cu o experiență neașteptat de frumoasă. Îmi amintesc că, atunci când ne-am întors în Argentina după turneu, niște prieteni m-au întrebat: „Cum a fost în România?”, iar eu le-am răspuns: „Aș mai sta încă două-trei săptămâni acolo. Deja mi-e dor.”
Pe lângă concertele din România și din străinătate, la ce aranjamente simfonice sau proiecte noi lucrezi în această perioadă și ce surprize pregătești pentru public?
Mariano Castro: În acest an am prezentat mai multe proiecte noi. Unul dintre ele este un album de pian solo, Urban Tango (îl găsiți pe toate platformele), înregistrat în Philadelphia, SUA, în luna ianuarie și prezentat printr-un concert de lansare în luna mai, în cadrul Festivalului Internațional de Tango din Philadelphia, aflat la ediția a 14-a, precum și la Viena. Tot în luna mai am prezentat un nou proiect de tip crossover simfonic, alături de cântăreața argentiniano-română Analia Selis, cu un repertoriu de muzică din America Latină reorchestrat de mine, concert în care cânt și la pian. În cadrul acestui proiect am avut și premiera unei piese pe care am scris-o pentru pian și orchestră. Concertul de lansare a avut loc alături de Orchestra Filarmonicii Oltenia, la Craiova, iar în lunile următoare urmează să prezentăm acest concert și alături de alte orchestre filarmonice, precum Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău și Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești. În ultima perioadă am lucrat mult și pentru un proiect frumos de prietenie între România și Vietnam, cu un concert spectaculos la Ateneul Român din București, la care vor participa soliști veniți special din Vietnam, alături de Orchestra Simfonică București. Eu am scris aranjamentele orchestrale pentru acest eveniment, care va avea loc pe 18 august, în prezența unor importante personalități din lumea diplomatică și culturală. Abia aștept să merg la concert, de data aceasta în calitate de spectator, pentru a asculta aranjamentele orchestrale pe care le-am scris, cu muzică din Vietnam și din România. De obicei sunt și eu pe scenă, dar de data aceasta voi fi în public. În afară de aceste proiecte, despre care am pomenit mai devreme, mai am multe alte proiecte active, simfonice, de muzică de cameră și de alte genuri, cu care mă prezint pe scene din România și din Europa, iar în acest an și în SUA.
Ai fost numit ambasador cultural și recunoscut pentru promovarea identității argentiniene peste hotare. Ce ți-ai dori cel mai mult să simtă un spectator român când pleacă de la un concert de-al tău?
Mariano Castro: Da, această recunoaștere este foarte importantă pentru mine, pentru că a venit direct din partea Guvernului Argentinei, care a transmis-o Ambasadei Argentinei de la București, iar ambasada mi-a comunicat-o mie. Când ești departe de țara ta și primești o asemenea distincție, simți că ești pe drumul cel bun și că oamenii de acolo nu te-au uitat.
Ceea ce îmi doresc cel mai mult de la un spectator român, sau de oriunde ar fi el, este să simtă ceea ce mi-aș dori și eu să simt atunci când ascult muzică: să se conecteze cu propriile emoții. Mi-aș dori ca muzica pe care o interpretez live să fie un conductor către aceste emoții, pentru că, atunci când ne conectăm mai mult cu ele, învățăm să ne cunoaștem mai bine, să gândim mai profund, să fim mai sinceri cu noi înșine și să nu ne ascundem emoțiile. Muzica, în special cea live, are această putere. Și mi-ar plăcea ca acești spectatori să plece de la concert cu senzația că și artistul de pe scenă a reușit să fie sincer, performant și sensibil, fără bariere între el și public.
Articolul Mariano Castro: Despre „acasă”, dorul de Buenos Aires și muzica din România apare prima dată în Lumea Muzicii.
